Lansarea măsurilor non-agricole 6.2 și 6.4

20 iulie, 20211079 vizualizări

1079 vizualizări
Măsurile pentru investiții non-agricole din fonduri europene, 6.2 și 6.4, vor fi lansate în luna septembrie a acestui an, a precizat ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Oros, în direct la AGRO TV. Potrivit șefului MADR, motivul lansării atât de târzii a submăsurilor 6.2 și 6.4 este că aceste măsuri au suferit modificări semnificative față de exercițiul financiar precedent, astfel că autoritățile vor ca ghidurile finale pentru cele două linii de finanțare să stea mai mult timp în consultare publică. "Pe parcursul lunii septembrie vor putea fi accesate submăsurile 4.1 "Investiții în exploatații agricole", 4.2 "Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole", 4.2a "Investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol” , 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale", 6.4 "Investiții în crearea şi dezvoltarea de activități neagricole" și 4.3 "Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice" – componenta pentru drumuri agricole", se arată într-o informare publicată pe site-ul Ministerului Agriculturii. De asemenea, precizăm pentru antreprenorii care așteaptă lansarea submăsurilor 6.2 și 6.4 faptul că AFIR a publicat criteriile de selecție pentru aceste măsuri. Potrivit AFIR, pentru submăsura 6.2, valoarea sprijinului va fi de 50.000 de euro/ proiect, cu excepția activităţilor de producţie pentru care valoarea sprijinului este de 70.000 euro/ proiect. Pentru submăsura 6.4, sprijinul public nerambursabil ar urma să fie de 200.000 de euro pentru un proiect, cu intensitate de 70% sau de 90%, fără niveluri intermediare. Sursa: agro-tv
Consultant Fonduri

VREI SĂ ÎŢI VINZI AFACEREA?

Suntem opțiunea completă în procesul de evaluare și vânzare al oricărei afaceri!

CONTACTEAZĂ-NE

(+40) 741 262 060

inAfaceri.ro